Sursa: digi24

Peşti morţi au fost descoperiţi pe malurile unui râu din sudul Irakului. Aceasta catastrofă ar putea fi asociată consecinţelor secetei iar autorităţile locale au deschis o anchetă, conform Digi24.

În fotografii realizate luni de un fotojurnalist de la AFP, mii de peşti de talie mică pot fi văzuţi pe malurile unui râu din regiunea Majar al-Kabir, situată în provincia Maysan din sud-estul ţării. Acea regiune, transfrontalieră cu Iranul, este celebră pentru mlaştinile sale alimentate de apa fluviului Tigru.

Vinovate de acest fenomen, afirmă activistul de mediu Ahmed Saleh Neema, ar fi „o creştere a temperaturilor”, ce provoacă o evaporare crescută, precum şi „debitul slab al râului”, ce are drept consecinţă „lipsa oxigenului şi o creştere a salinităţii”.

Khodr Abbas Salman, directorul din provincia Maysan a secţiunii locale a departamentului pentru mlaştini din cadrul Ministerului Mediului, a participat luni la o inspecţie a sitului în care mai multe tone de peşti au murit.

Conform analizelor, „nivelul oxigenului (din apă) este zero, pe lângă o creştere a ratei de salinitate”, a declarat el, precizând că nouă specii trăiesc în aceste ape şi că peştii din zonă „continuă să moară”.

Probe biologice vor fi prelevate şi analizate pentru „a se stabili prezenţa sau absenţa unor produse chimice”, a adăugat el.

Nivelul salinităţii apei este atât de ridicat, încât apa „nu poate fi utilizată nici măcar în scopuri agricole”, întrucât riscă să „devasteze” pământurile, a precizat el.

  • „Toxicitatea apei poate să crească şi să se infiltreze în pământ. Orice animal mort va putrezi (…) şi asta va creşte nivelul de poluare”, a mai spus oficialul irakian, potrivit AFP, citată de Digi24.

Imagini (digi24):

‎‎

Sursa: digi24.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *