De Ziua Libertății Presei, primarul Dobre a dat afară jurnaliștii de la ședința CLSU

rnews
1 Min Read

De Ziua Libertății Presei, primarul Dobre a dat afară jurnaliștii

Primarul Adrian Dobre a convocat astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în problema blocajului existent la dezinsecție, dezinfecție și deratizare. 

Curios, primarul a solicitat, la puțină vreme de la începerea ședinței, ca jurnaliștii prezenți să părăsească sala, relatează Ziarul Incomod.

Asta în condițiile în care, cu o zi înainte, când Dobre convocase o conferință de presă, își exprimase convingerea că prezența jurnaliștilor nu va reprezenta un impediment la preconizata ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Așadar, la comitetul local prezidat de el, Dobre dă ziariștii afară, chiar de Ziua Libertății Presei, dar n-ar avea nimic împotrivă să fie prezenți la ședința comitetului județean de mâine.

 

Share This Article
Niciun comentariu