Numire surprinzatoare pe banca sauditilor de la Abha Club, formatie la care evolueaza din aceasta vara si  Ciprian Tatarusanu.
Buzoianul George Timis, in varsta de 54 de ani, fost jucator in prima liga din Romania, a fost numit antrenor principal. Echipa se afla pe locul 16, pozitie retrogradabila, iar Timis are ca obiectiv mentinerea in prima liga din Arabia Saudita.

George Timis are o misiune dificila si se va bate cu nume grele din fotbalul mondial precum Ronaldo și Neymar!

Pe fondul parcursului modest din campionat, conducerea celor de la Abha Club a luat decizia de a-l concedia pe polonezul Czeslaw Michniewicz, tehnicianul instalat în urmă cu doar câteva luni.

Surprinzător, saudiții i-au acordat încredere unui buzoian. Buzoianul George Timiș lucrează de mult în Arabia Saudită, și are o experiență vastă în fotbalul din Golf.

Astfel, cel puțin pentru moment, George Timiș va fi cel care îl va antrena pe Ciprian Tătărușanu. Portarul a ajuns în Arabia în luna august a acestui an și e coleg la clubul saudit, printre alții, și cu Grzegorz Krychowiak, fostul mijlocaș de la Sevilla sau PSG.

Abha Club a încheiat pe locul 12 sezonul trecut.

George Timiș a evoluat pe postul de atacant la Gloria Buzău, Dinamo, Flacăra Moreni, FC Argeș, Al-Hilal și Al-Salmiya.  

A revenit în România pentru proiectul de la Gloria Buzău, reușind să aducă echipa în Liga a 2 a.

Din 2021 a revenit în fotbalul din Golf, iar acum e antrenor principal în campionatul vedetelor, deși nu a antrenat niciodată o echipă din Liga 1.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *