Patriarhul Daniel a explicat duminică, cu ocazia Vecerniei Învierii, de ce Evanghelia acestei slujbe se citește în mai multe limbi. Argumentul oferit de acesta stă chiar în cuvintele Mântuitorului: „Precum m-a trimis pe mine Tatăl, vă trimit și eu pe voi”.
„Această trimitere la misiune, la binevestirea adevărului învierii Sale, este o trimitere către toate neamurile, către toate etniile, către toate popoarele”.
Patriarhul României, Preafericitul Daniel, a oficiat Vecernia Învierii duminică la amiază, în Catedrala Patriarhală. El a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, și cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Textul evanghelic din cadrul slujbei a fost citit în opt limbi: română, greacă, latină, arabă, italiană, spaniolă, franceză și engleză.
Acest lucru a fost menit să arate că Hristos nu a venit doar pentru evrei, ci pentru toate popoarele lumii care vor crede în El, Îl vor iubi și vor face parte din Biserica Lui, după spusele Părintelui Patriarh.
„Învierea Domnului ne arată și bunătatea Lui și dorința Lui de a se transmite această taină a iertării la toate popoarele. De aceea, în Evanghelia după Luca se spune că trebuia ca de la Ierusalim să pornească propovăduirea sau predicarea Evangheliei iertării păcatelor în toată lumea, la toate popoarele”, a explicat Patriarhul României.
În aceeași Evanghelie citită la prânz în cadrul Vecerniei Învierii, Mântuitorul le spune ucenicilor: „Luați Duh Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele vor fi iertate și cărora le veți ține ținute vor fi”.
„Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de Răstignirea și moartea Sa pe Cruce, în Sfânta și Marea Joi seara, instituie Sfânta Euharistie, care se dăruiește spre iertarea păcatelor. Însă numai după Învierea Sa din morți El dăruiește Duhul Sfânt în mod deosebit ucenicilor, dimpreună cu puterea de a ierta păcatele și de a le ține.
După Sfinții Părinți, (re)ținerea păcatelor nu este un refuz de a ierta păcatele, ci „o amânare pentru o mai bună pregătire”, a ținut să sublinieze Părintele Patriarh Daniel.
„Puterea de a lega și dezlega, sau puterea de a ierta sau a ține, sau reține păcatele, este un dar al lui Hristos cel înviat din morți pentru Biserica Sa, deoarece puterea de a ierta păcatele nu este una omenească, ci este o putere dumnezeiască.
Această putere a fost dată apostolilor. Numai ei dezlegau de păcate. Dar, după ce s-au înmulțit comunitățile, s-a dat această putere episcopilor și, mai târziu, și preoților din diferite comunități.
Deci Evanghelia de astăzi este o întărire a ucenicilor în credință și o ajutorare a lor să creadă în adevărul Învierii lui Hristos și, de asemenea, o dăruire a unei misiuni, aceea de a vesti biruința Lui asupra morții și de a dărui Bisericii Sale puterea de a ierta păcatele”, a încheiat Patriarhul României.
Sursă: Basilica.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.