Sursă foto: Atelierul de STIRI

Vineri seară, 26 mai, au fost virați banii pentru cei 55.000 de elevi care nu au primit din septembrie până acum tichetele educaționale în valoare de 500 de lei.

8 luni au trecut de când a fost omisă încărcarea banilor respectivi. Din peste 400.000 de beneficiari, 55.000 de elevi primesc tichetele cu întârziere, la trei săptămâni înainte să se încheie cursurile anului școlar. 

Alimentarea vine după ce Edupedu.ro a scris astăzi că banii ar trebui să fie virați. Ministrul Boloș ar fi lăsat încărcarea cardurilor pe luni, 29 mai, dând vina pe greva profesorilor pentru întârziere, potrivit declarațiilor sale.

Marcel Boloș: „Am reușit încărcarea pentru toți copiii.”

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene spunea că procesul va întârzia până luni, 29 mai, iar motivul invocat de Boloș este greva profesorilor: „Din cauza grevei au fost amânări la livrarea cardurilor și, de aceea, termenul este luni.”

Conform memorandumului, cardurile ar trebui să fie emise în jur de 12 mai, și distribuite ISJ-urilor și școlilor în 23 mai, iar banii vor fi livrați pe 26 mai 2023, cu 3 săptămâni înainte de încheierea anului școlar și începerea vacanței de vară.

Sursă: edupedu.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *