Dâmbovița: Paznic de vânătoare își pierde pistolul de serviciu, arma recuperată de doi tineri

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: politia romana

Un paznic de vânătoare din județul Dâmbovița și-a pierdut pistolul de serviciu și muniția, incident care a mobilizat polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai Asociației de Vânătoare. Arma a fost ulterior găsită de doi tineri, de 18 și 28 de ani, în orașul Fieni, și predată autorităților

Bărbatul din Dâmbovița, în vârstă de 44 de ani, domiciliat în comuna Valea Lungă, a declarat că în dimineața zilei de 16 octombrie a ieșit de la serviciu cu arma de serviciu la domiciliu, iar în jurul orei 20:00 a constatat că pistolul și cartușele lipsesc.

Permis suspendat politia

„Ajutat de alte persoane, din localitate, a efectuat activităţi de căutare în zona adresei de domiciliu.  Totodată, poliţiştii s-au alăturat activităţilor de căutare şi au beneficiat de sprijinul poliţiştilor de la Penitenciarul Mărgineni, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai Asociaţiei de Vânătoare.”, a transmis Poliția Dâmbovița.

În urma incidentului, a fost întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Paznicul de vânătoare a fost amendat cu 10.000 de lei, iar dreptul de deținere, port și folosire a armelor a fost anulat, conform legislației în vigoare.

Poliția reamintește că orice persoană care găsește sau ia cunoștință despre existența unei arme militare, letale, neletale sau a munițiilor pierdute ori abandonate este obligată să anunțe imediat cel mai apropiat organ de poliție.

Sursa: news.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article