Sursa foto: PRO TV

Bătaie cu bâte și bolovani în Dâmbovița pentru o taxa de protecție neplătită!

După o bătaie cu bâte, bolovani și topoare opt persoane sunt cercetata penal. În urma incidentului, un adolescent a fost rănit la cap, iar un bărbat a suferit fracturi.

Trei mașini au fost avariate și geamurile unei case au fost sparte în urma scandalului care a pornit de la o taxă de protecție neplătită. În ciuda amenințărilor primite, negustorii de legume au refuzat să o plătească.

Victimele au înregistrat totul, încă de când grupul de agresori s-a apropiat de ei, pe stradă. S-au refugiat într-o casă aflată în construcții, dar atacatorii au intrat peste ei.

În urma scandalului, un adolescent de 15 ani a ajuns la spital cu o lovitură la cap și un bărbat s-a ales cu mai multe fracturi și răni. Ambele victime se află acum la spital: adolescentul la București, iar bărbatul la Târgoviște.

Conflictul între cele două „tabere” durează de câteva luni. Familia atacată susține că agresorii le-au cerut o taxă de protecție pentru a le permite să-și desfășoare liniștiți afacerile. Oamenii fac negoț cu legume și transport de persoane către București.

Anchetatorii fac cercetări pentru a lămuri evenimentul. După incident, la Cojasca au avut loc percheziții ample: 130 de polițiști, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi au descins acasă la cei implicați în conflict.

Ana Maria Liță, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: „A fost dispusă față de 7 persoane măsura controlului judiciar, iar față de o altă persoană măsura arestării preventive pentru 30 de zile”.

Ce spun victimele?

Nicolae Bădilă, reclamant„S-a dat zvonul că am făcut bani în Germania și să le dau lor bani, că asta este, pentru asta trăiesc ei, taxa de protecție. Să le dau ca am venit cu 2 miliarde, să le dau lor bani. Si noi am refuzat să dăm”.

Ionuț Bădilă, reclamant: „De față cu poliția m-a sunat în timp ce dădeam declarație. Cerea o sumă de 700 de milioane să ne lase în pace”.

Bărbatul ajuns după gratii este acuzat de tentativă de omor. Ceilalți sunt cercetați pentru loviri, distrugere și violare de domiciliu.

Sursă: PRO TV

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *