Foto: amnesty.org

Vineri, Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a cerut Israelului să permită accesul umanitar în Fâșia Gaza, să protejeze populația palestiniană și să întreprindă măsuri pentru a preveni actele de genocid, fără a insista asupra încetării operațiunilor militare în enclava palestiniană.

,,Israelul trebuie să ia măsuri imediate şi eficiente pentru a permite furnizarea de servicii de bază şi de ajutor umanitar de care palestinienii au nevoie urgentă pentru a face faţă condiţiilor de viaţă nefavorabile cu care se confruntă”, a precizat CIJ în verdictul său conform France Presse.

De asemenea, Israelul trebuie să „ia toate măsurile ce stau în puterea sa pentru a preveni şi a pedepsi incitarea directă şi publică la comiterea de acte de genocid pentru a împiedica comiterea oricăror acte care intră în sfera de aplicare” se arată în acelaşi comunicat.

SUA, Regatul Unit, Germania și alte state UE trebuie să-și manifeste respectul față de decizia juridică obligatorie a Curții și să facă tot ce le stă în putere pentru a-și respecta obligația de a preveni genocidul – Agnès Callamard, secretar general al Amnesty International

Peste 26.000 de palestinieni, în mare parte civili, au fost uciși în bombardamentul neîncetat al Israelului asupra Gaza, iar aproximativ 10.000 se crede că sunt încă dispăruți sub clădirile dărâmate. Cel puțin 1,8 milioane de palestinieni au fost închiși în interior, lipsiți de acces la hrană adecvată, apă, adăpost, canalizare și asistență medicală.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *