Cupa BBA continuă astăzi cu un nou meci spectaculos în Sala „Olimpia” din Ploiești! De la ora 18:00, echipa CSM BBA Petrolul Ploiești va înfrunta formația CSU Sibiu, într-o partidă care promite adrenalină și baschet de calitate.
Entuziasmul este la cote maxime după ce ploieștenii au câștigat ieri meciul de debut cu Dinamo București, scor 92-87. Partida a fost una intensă, cu răsturnări de situație, în care gazdele au arătat determinare și au dominat clar sfertul al treilea.
Cupa BBA aduce spectacol la Ploiești!
Publicul este așteptat în număr mare să își susțină favoriții, mai ales că accesul la meci este liber. Atmosfera de baschet autentic, cu rivalitate sportivă și pasiune pentru joc, este garantată.

Cupa BBA devine, astfel, nu doar un turneu de verificare înaintea sezonului oficial, ci și un prilej pentru iubitorii baschetului de a vedea la lucru unele dintre cele mai puternice echipe din România.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.