Astăzi, 14 mai, Ministrul Mircea Fechet a fost vizitat de omologul său din Republica Moldova, Sergiu Lazarencu.
”Colaborarea dintre cele două ministere ale Mediului din Republica Moldova și din #România, dar și dintre colegii, experți din aceste două instituții, sunt de excepție și reprezintă experiențe pe care nu le putem schimba deoarece relația noastră este unică, așa cum nu avem cu nicio altă țară. Asigur colegii moldoveni că se pot baza pe noi 100%, în special, în procesul de aderare al Moldovei la Uniunea Europeană. Având sprijinul României sunt convins ca veți învăța din experiențele noastre, deoarece procesul de integrare este unul continuu. De asemenea, putem oferi tot sprijinul nostru pentru înființarea unui singur sistem #SGR în cele două țări și cred că acesta ar fi un semnal extraordinar pentru cele două state” a subliniat Ministrul.
”Am dorit ca prima mea vizită bilaterală, ca ministru al Mediului, să fie în România, am simțit aici întotdeauna sprijin. Domeniul mediului este unul deosebit de complex, iar relația cu România e foarte specială și importantă. Republica #Moldova este gata să intre în ”Hora Reciclării”. Ideea să avem pe ambele maluri ale Prutului un singur Sistem SGR este fantastică. Vreau să mulțumesc pentru tot sprijinul oferit de România” a declarat ministrul Mediului din Republica Moldova, Sergiu LAZARENCU.
S-au discutat următoarele subiecte:
- Explorarea oportunităților pentru stabilirea unor relații de colaborare directă și rapidă între structurile de mediu ale celor două state;
- Acordarea de suport în procesul de negocieri și pregătire pentru aderarea Republicii Moldova la UE;
- Colaborarea în domeniul managementului deșeurilor, inclusiv crearea de centre de colectare a deșeurilor cu aport voluntar;
- Gestionarea râului Prut;
- Crearea Agenției de Arii Protejate în Republica Moldova;
- Organizarea unor evenimente de schimb de experiență referitoare la implementarea legislației de mediu.
Vizita de lucru a delegației moldovene a continuat în această după-amiază la sediul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNew