În 2024, angajatorii publici și privați pot oferi tichete de activități casnice angajaților lor, care pot fi transformate într-un venit suplimentar de până la 10.000 de lei. Aceste tichete sunt disponibile pentru toți cei peste 16 ani, inclusiv șomeri, pensionari, elevi, studenți și angajați. Ele pot fi achiziționate online pe tichete.anofm.ro.
Persoanele interesate să devină prestator casnic sau beneficiar casnic trebuie să se înregistreze în platforma tichete.anofm.ro.
Tichetele nu sunt transferabile și sunt valabile doar pentru prestatorul de servicii casnice specificat pe ele. Dacă prestatorul nu este asigurat în sistemul de sănătate, va obține statut de asigurat fără costuri suplimentare după schimbarea a cel puțin 85 de tichete. Activitățile eligibile includ curățenie, grădinărit, spălat și călcat rufe, croitorie, prepararea hranei și îngrijirea persoanelor sau animalelor de companie.
Tichetele de activităţi casnice pot fi utilizate sau valorificate în termen de 12 luni de la achiționare, în cazul beneficiarilor, respectiv timp de 12 luni de la primire, în cazul prestatorilor casnici.
Tichetele de activități casnice nevalorificate în acest termen vor fi anulate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în platforma electronică, în termen de 30 de zile de la data expirării celor 12 luni.