Acum 30 de ani, ba chiar 15 ani puteam înțelege conceptul de creștere și educare naturală de pe buzele tuturor: “l-am crescut instinctual…și noi am primit o pălmuță, două…și am ajuns bine”.
Nu spun că a fost rău sau bine, spun doar că se putea mult mai bine, fără bătăi, țipete, urlete și cu atenție acordată altfel.
Eu am descoperit între timp că nu putem vorbi despre creșterea și educarea copilului până nu ne preocupăm de creșterea și dezvoltarea părintelui. Părintele ar trebui să meargă la o școală a părinților unde să învețe să devină părinte. Să fii un părinte potrivit pentru copilul tău fără o investiție conștientă de timp, energie și resurse este o iluzie. Practic vei crește un copil după modelul și comportamentul părinților tăi și în cel mai fericit caz, dacă conștientizezi, faci eforturi să nu procedezi la fel ca părinții tăi.
Dar ce ar fi dacă ai învăța meseria de părinte așa cum se învață orice meserie?
E rușine? E o modă? Chiar contează să participi la astfel de cursuri?
Eu spun ferm: este o NEVOIE!
Dacă acum 15 ani nu am avut această șansă, uite că de 4 ani “mă dau peste cap” să mă descopăr și să mă înțeleg mai bine pe mine. Nu m-am mai raportat să îmi cresc copilul diferit, altfel, ci să mă cresc pe mine.
Rezultatele sunt uimitoare, iar cel mare a zis: ești altă mamă și dacă mai deraiam avea grijă să îmi spună: vrei să fii ca înainte?
Nu este ușor să ne centrăm atenția către interiorul nostru, peste tot este „o distragere” a atenției continuă și așa cum copilul, după ce i se distrage atenția, urlă ca să se descarce, așa și noi tipăm din când în când…pentru a ne descărca.
Ce m-a ajutat cel mai mult?
1.am fost sinceră cu ei și i-am rugat să mă ajute.
Le-am povestit că, uite când mami e supărată (nu contează motivul) scoate flăcări ca un dragon…voi să îmi spuneți: ești un dragon și eu îmi amintesc. Cel mic a fost chiar mai precis de atât: mami, ai promis ca nu mai țipi…ups…m-au ajutat enorm copiii în acest proces.
2. am mers la cursuri bazate doar pe cercetări științifice ale atașamentului (doar sunt logico-matematica.
De ex. am ales să devin educator parental și să împărtășesc, prin intermediul unor cursuri, și altor părinți, ceea ce mi-a folosit mie. În acest moment 40 de părinți beneficiază de aceste informații în cadrul acestui program psiho-educațional Circle of Security.
Împreună înțelegem mai ușor limbajul non-verbal al copilului, al meu, al soțului, al colegilor, etc.
Învățăm despre faptul că NERVII ne sunt declansați de fiecare dată de aceeași și aceeași MUZICĂ ÎNFRICOȘĂTOARE (shark music) din copilărie. Nici nu contează motivul pentru care ne enervăm pentru că în momentul când amigdala (amintirile) intră în acțiune, noi nu mai suntem logici.
Muzica aceasta înfricoșătoare ascunde nevoia reală a copilului, nu mai suntem raționali, în momentul acela mi se pare că tot ce îmi face celălalt (copil, soț, prieten, coleg) este „intenționat”, este ca și cum, brusc, călătoresc în trecut, în momentul când eu aveam 2 ani, de ex.
Învățăm să ne ascultăm muzica înfricoșătoare din minte, adică sensibilitățile noastre, punctele slabe sau dureroase și să le transformăm în muzică plăcută/ambientală ca să ne liniștim și să le putem fi alături copiilor noștri cu adevărat.
Schimbarea vine din conștientizarea că îmi înțeleg istoria, reflectez asupra muzicii fără să ne simțim vinovați.
Ce fac când aud această muzică?
Îmi spun: iar aud muzica asta? STOP!
Da. Hai sa repar, eu sunt pilotul și aleg să preiau controlul asupra acestei experiențe, să pilotez blând, nu cu turbulențe care ar speria copilul în acel moment.
3. Învinovățirea blochează învățarea. Mă poate ajuta pe moment să mă plâng/vorbesc cuiva, dar pe termen lung, tratez doar efectul, nu și cauza. Învăț să nu mai tem de emoții negative, învăț că ruptura și repararea unei relații este inevitabilă, diferența o face coerența, recunoaștem și ne asumăm că după orice rupture vine și repararea. Stările emoționale nereglate sunt transmise din generație în generație.
4. Fazele prin care pot trece la un nivel superior față de ultima „criză” sunt: înțelegere, acceptare și integrare. Deci înțeleg că shark music este ceva ce nu pot controla, dar acum o aud clar, accept că pot fi și nervoasă, îi explic sincer copilului ce simt (așa învață să își organizeze mai târziu propriile emoții) și integrez această înțelegere și acceptare, mă bucur că am putut să fiu din ce în ce mai atentă, mai observator în legătură cu emoțiile mele și mă iubesc, mă accept, mă respect, mă iert, așa cum sunt.
Când noi ne acceptăm cu adevărat, atunci și copiii reacționează altfel la „noua noastră înfățișare”.
Aceasta este experienta mea de 15 ani de mamicie și continui să mă bucur de orice experiență nouă, îmi dau voie să învăț de la voi și de la toți părinții cu care lucrez acum.