Expoziția de fotografie documentară „Ploieștiul anului 1974”, realizată de Asociația „Iubesc Ploieștii” în colaborare cu Clubul de Turism și Arte „Escamonde” Ploiești, ilustrează reproduceri din albumul „Imagini Prahovene” tipărit în anul 1974 de Comitetul Județean de Cultură și Educație Prahova. Expoziția este parte integrantă a Festivalului internațional de fotografie „Secvențe”, care se va desfășura între 30 septembrie – 2 octombrie în Sala Pașilor Pieduți a Palatului Culturii. „Expoziția fotografică „Ploieștiul anului 1974” surprinde realitățile orașului de la mijlocul perioadei comuniste. La începutul anilor ’70, la Ploiești au fost finalizate obiective importante ca Palatul Administrativ, Casa de Cultură a Sindicatelor, Sala Sporturilor „Victoria” sau Cartierul Nord care au dat un aer socialist modernist orasului. Mărimea noilor construcții reflecta populația în creștere a orașului, de peste 220.000 de locuitori în acel an. Continuă demolările din centrul vechi al orașului și planurile de sistematizare a unui nou centru civic care să reflecte orânduirea socialistă. Simbolul comerțului tradițional este reprezentat de Halele Centrale, o capodoperă a arhitecturii românești interbelice, în timp ce noul Complex Comercial „Omnia” oferea toate condițiile pentru un comerț modern. Din punct de vedere cultural, Ploieștiul găzduia expoziția Muzeului Ceasului, unic la acea vreme în Europa de Est, aflată în casa prefectului Luca Elefterescu construită la finalul secolului al XIX-lea”, se arată într-un comunicat.