Reprezentanții Uniunii Suporterilor Petroliști au avut vineri o întâlnire cu primarul Adrian Dobre privind cesionarea mărcilor Petrolul. 

S-a convenit ca reprezentanții presei să nu ia parte la dezbatere, urmând să primească răspunsuri la final.

Primarul Adrian Dobre a motivat prin faptul că întâlnirea e una informală și că ședința cea mai importantă va avea loc miercurea viitoare, cu toți factorii de decizie. Anume, reprezentanții partidelor din Consiliul Local și, probabil, aparatul Primăriei și cei doi viceprimari.

Preferând, probabil, să nu ducă discuția în această zonă – a participării presei la discuții versus a ieșirii jurnaliștilor din sală – cei de la USP au hotărât ca ședința respectivă să se desfășoare cu ușile închise.

În sală s-au aflat și președintele de onoare al Petrolului, Mircea Dridea, și președintele Cristi Vlad.

Concluziile expuse după ședință de primarul Adrian Dobre sunt următoarele:

  • Expertiza asupra mărcilor nu e chiar gata. Primarul a cerut lămuriri firmei care a făcut evaluarea, iar răspunsul urmează să sosească (până miercuri, la ședința oficială). Evaluatorul a fost întrebat de ce a folosit un singur criteriu în procedură, știut fiind faptul că alte firme de specialitate se raportează la mai multe.
  • Petrolul va putea să folosească marca numai contra cost.
  • Va fi organizată licitație

„Dacă doar Petrolul își exprimă solicitarea pentru marcă, este cu atât mai bine. Este cel mai simplu. Nu există, în acest moment, nicio altă solicitare. Am purtat discuţii legate de momentul la care va  fi finalizată expertiza şi faptul că în principiu, miercuri la ora 11, o să mai avem o întâlnire. Expertiza a fost transmisă, s-au solicitat o serie de clarificări şi aşteptăm răspunsul. Miercuri vom discuta şi vom vedea”, a spus Adrian Dobre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *