Sursa foto: 7media.ro

Un individ a gestionat traficul într-o intersecție extrem de ocupată din orașul Constanța, unde semafoarele sunt oprite din cauza lucrărilor în desfășurare.

Poliția Județeană din Constanța a luat la cunoștință apariția materialului vizual și a anunțat că va efectua investigații în legătură cu această situație.

“În municipiul Constanţa, la intersecţia dintre bulevardul Alexandru Lăpuşneanu şi strada Soveja se desfăşoară lucrări de reconfigurare a trecerilor pietonale şi a semafoarelor. În acest context, circulaţia în zonă este dirijată de către poliţişti sau poliţişti locali, iar, în lipsa acestora, se desfăşoară pe baza indicatoarelor rutiere. În momentul de faţă, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa – Biroul Rutier efectuează verificări cu privire la aspectele sesizate.Poliţiştii le recomandă cetăţenilor să nu realizeze activităţi de acest gen, pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere”, a informat, miercuri, IPJ Constanţa.

Primăria Constanța a informat că, începând cu sfârșitul săptămânii trecute, s-a oprit complet sistemul de semaforizare din intersecția de la bulevardul Alexandru Lăpușneanu cu strada Soveja, precizând că până la reluarea activității noului sistem de semaforizare, traficul rutier va fi coordonat de polițiști.

“Această măsură este necesară deoarece, conform proiectului de mobilitate urbană care prevede modernizarea bulevardului Alexandru Lăpuşneanu, se reconfigurează intersecţia, iar stâlpii de semaforizare vor fi mutaţi. Totodată, instalaţiile electrice vor fi înlocuite, la fel ca şi automatul de dirijare a traficului”, clarifică Primăria Constanţa.

Sursa: 7media.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsiți pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *