CSM: Procurorii resping ideea unui referendum pentru validarea componenței Consiliului

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Consiliul Superior al Magistraturii

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a emis un punct de vedere oficial referitor la comunicatul din 21 decembrie 2025 al Administrației Prezidențiale, prin care Președintele României a solicitat convocarea unui referendum pentru validarea actualei componențe a CSM

Procurorii subliniază că rolul constituțional al CSM este garanția independenței justiției, nu protejarea intereselor politice sau ale breaslei.

Secția atrage atenția că, deși ideea unui referendum ar putea părea motivată de bune intenții, aceasta ar constitui o eludare a Constituției și a legilor în vigoare, deoarece legea prevede modalități clare de demitere a membrilor Consiliului, iar referendumul nu se află printre acestea. Membrii Secției pentru procurori ar fi dispuși să își depună mandatele dacă majoritatea alegătorilor ar solicita acest lucru, însă nu prin încălcarea legii.

ccr grindeanu

În comunicat se mai precizează că calificarea justiției ca „a treia putere în stat” reflectă modul în care politicul percepe astăzi justiția și subliniază că astfel de clasificări nu se aliniază principiilor democratice și europene de echilibru între autorități. Procurorii mai atrag atenția că modificările succesive ale legilor justiției din ultimii ani au creat bulversări în activitatea instanțelor și parchetelor, iar unele corecții necesare au fost deja semnalate în spațiul public și în comunicările Secției.

În concluzie, Secția pentru procurori reafirmă susținerea pentru mecanismele democratice și dialogul între autorități, dar nu va sprijini niciodată demersuri care implică încălcarea legii, ci doar modificările legislative necesare pentru buna funcționare a sistemului judiciar.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article