Povestea echipei de handbal feminin a clubului CSM Ploiești a ajuns, inevitabil, la sfârșit. Gruparea prahoveană nu poate organiza meciul cu CSM Bistrița de pe teren propriu și, aflată la a doua abatere de acest gen după episodul de la Roman, va fi exclusă din Liga Națională! Toate rezultatele de până acum ale Ploieștiului vor fi anulate!
Meciul CSM Ploiești-CSM Bistrița trebuia să se dispute la o distanță de 100 de kilometri de Ploiești, iar oficialii echipei s-au aflat in imposibilitatea de a-l organiza. Clubul prahovean nu avea dreptul de a susține meciuri pe teren propriu din cauza faptului că nu a achitat sportivelor taxele de memorii în decurs de zece zile, termen care a expirat luni. „Atât eu, cât şi colegele mele, cred că am dat dovadă de destulă bunăvoinţă şi nu am făcut, până acum, niciun demers ca să afectăm activitatea clubului, dar nu sunt dispusă să mai aştept. Cred că sunt două luni de când federaţia ne-a dat dreptate şi am avut răbdare, dar acum, când am văzut că au avut bani să conteste acele decizii ale executorului judecătoresc, fiecare contestaţie fiind, din ce am înţeles, cam 1.000 de lei, am decis să solicit federaţiei să ia măsuri. Am înştiinţat federaţia că nu mi s-au achitat taxele de memoriu, federaţia a acordat un termen de zece zile clubului pentru a plăti şi, cum nu au făcut-o, termenul expirând luni, nu mai pot organiza meciuri pe teren propriu”, a declarat Mihaela Tivadar.
Partida CSM Ploiești-CSM Bistrița ar fi trebuit să aibă loc duminică, la ora 12:00…
sursa: handbalvolei.ro