Cele patru sportive care reprezintă CSM Ploieşti la Campionatul Naţional de Gimnastică Ritmică pentru Junioare de la Bucureşti, din perioada 7-9 octombrie, pot răsuflat uşurate. Conducerea clubului a alocat suma de 3.400 de lei care acoperă cheltuielile de cazare şi de masă. Denisa Stoian, Livia Harcan, Delia Gheorghe şi Ana Toma au început astăzi antrenametele potrivit regulmanetului concursului, pentru ca mâine să intre în competiţie. „În această dimineaţă am fost anunţată că mă pot duce să iau banii. Ne bucurăm că fetele nu mai stau stresate de situaţia financiară şi că nu mai sunt alte motive pentru care să nu se poată concentra asupra competiţiei. Cunoscându-le sunt sigură că vom prinde podiumul, pentru că sunt sportive valoroase”, a declarat Liliana Băescu, antrenorul coordonator al gimnastelor.