Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins, printr-un comunicat oficial, declarațiile premierului Ilie Bolojan referitoare la faptul că „rezolvarea pensiilor magistraților” ar condiționa plata unei tranșe de peste 200 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Instituția afirmă că această legătură este „nereală”, precizând că problema semnalată de Comisia Europeană vizează exclusiv impozitarea pensiilor, nu regimul de pensionare.
CSM: „Afirmațiile premierului sunt nereale”
În comunicatul transmis presei, CSM contrazice public declarațiile șefului Guvernului, explicând că evaluarea Comisiei Europene nu a vizat pensiile magistraților, ci chestiunea mai largă a impozitării tuturor pensiilor după o decizie a Curții Constituționale.
- Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins, printr-un comunicat oficial, declarațiile premierului Ilie Bolojan referitoare la faptul că „rezolvarea pensiilor magistraților” ar condiționa plata unei tranșe de peste 200 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Instituția afirmă că această legătură este „nereală”, precizând că problema semnalată de Comisia Europeană vizează exclusiv impozitarea pensiilor, nu regimul de pensionare.
- CSM: „Afirmațiile premierului sunt nereale”
- Unde s-a blocat jalonul 215
- CSM: „Noua lege a Guvernului nu are legătură cu cerințele Comisiei Europene”
- Apel la responsabilitate și acuratețe în comunicarea publică
„Contrar celor afirmate în mod nereal de premierul României, în sensul că ‘rezolvarea pensiilor magistraților’ ar constitui un jalon de care depinde o sumă de peste 200 de milioane de euro din PNRR, Consiliul Superior al Magistraturii face următoarele precizări: legătura invocată este nereală”, se arată în deschiderea documentului.
Potrivit instituției, Comisia Europeană a evaluat pozitiv, încă din octombrie 2024, modificările legislative aduse prin Legea nr. 282/2023, care au vizat regimul de pensionare a magistraților – condițiile de pensionare, modul de calcul și etapizarea.
„Toate aceste elemente au fost luate în considerare de Comisie, care a evaluat pozitiv obiectivul 215 în analiza preliminară din 15 octombrie 2024”, precizează CSM.
Unde s-a blocat jalonul 215
Consiliul explică faptul că blocajul privind jalonul 215 a apărut abia după decizia Curții Constituționale nr. 724/2024, care a declarat neconstituțională impozitarea progresivă a pensiilor.
„Comisia Europeană a constatat că, în privința impozitării pensiilor, nu mai este îndeplinit jalonul 215, afirmând că, în urma deciziei CCR din 19 decembrie 2024, prevederile relevante ale Legii nr. 282/2023 nu pot fi puse în aplicare de Guvern”, se precizează în comunicat.
CSM subliniază însă că restul elementelor privind pensionarea magistraților nu au fost criticate de Bruxelles, acestea rămânând consolidate și considerate conforme cu angajamentele asumate de România.
CSM: „Noua lege a Guvernului nu are legătură cu cerințele Comisiei Europene”
Consiliul atrage atenția că măsurile adoptate recent de Guvern nu corespund solicitărilor Comisiei Europene și nu contribuie la îndeplinirea jalonului 215.
„Legea adoptată recent de Guvern nu are nicio legătură cu cerința formulată de Comisie prin scrisoarea din 25 martie 2025. Contrar afirmațiilor prim-ministrului, măsurile propuse de executiv nu contribuie la îndeplinirea jalonului 215”, transmite CSM.
De asemenea, instituția precizează că problema impozitării pensiilor a fost deja tratată în pachetul nr. 1 de măsuri fiscal-bugetare, neexistând motive pentru a reinterpreta jalonul.
Apel la responsabilitate și acuratețe în comunicarea publică
În finalul comunicatului, Consiliul Superior al Magistraturii lansează un apel ferm la responsabilitate în discursul politic, avertizând asupra riscului de distorsionare a realității juridice.
„Într-un moment în care dezbaterea publică este marcată de distorsiuni și interpretări tendențioase, Consiliul face apel la respectarea adevărului juridic și instituțional și la responsabilitate în comunicarea publică. Justiția nu poate fi o temă constantă de campanie electorală, iar consolidarea statului de drept presupune onestitate, rigoare și echilibru în relația dintre puterile statului”, conchide CSM.
Prin acest mesaj, instituția reafirmă independența sistemului judiciar și avertizează Guvernul să evite folosirea temelor legate de justiție în scop politic.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.