VOLEI MASCULIN:CSM BUCURESTI-LMV TRICOLORUL PLOIESTI, DIVIZIA A1 (19.01.2018)

CSM București, coșmarul Tricolorului! (GALERIE FOTO)

Într-o sală aproape goală a comunei Dobroești, doar 40-50 de spectatori venind la întâlnirea cu voleiul de prim eșalon, echipa gazdă, CSM București, a reușit să învingă mult mai titrata sa adversară, Tricolorul LMV, la capătul a patru seturi, 3-1 (25-20, 15-25, 25-23, 25-21).

Elevii lui Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu nu au mai reușit prestațiile notabile de până acum, cedând toate punctele în fața unei echipe gazdă dezlănțuită, realmente reinventată!

Trei seturi de coșmar

După un prim set în care echilibrul a persistat doar până la primul time-out tehnic, elevii lui Jeli Pâslaru au căpătat încredere și, beneficiind de deruta din apărarea Tricolorului, au încheiat setul la cinci puncte diferență, după 27 de minute de joc.

Oaspeții au intrat foarte bine în setul secund și au lăsat impresia că totul va reveni la normal. Milivojevic a strălucit atât la serviciu cât și în atac iar scorul setului a arătat o diferență uriașă: 25-15!

Nu a fost vorba despre revenire la normal de vreme ce gazdele – cu Aldea, Barreto, Maximilian, Stasis și Bontea imperiali și la serviciu, și la blocaj dar mai ales în atac – au reușit ceea ce nimeni nu și-ar fi putut imagina! Un set trei adjudecat pe muchie de cuțit și următorul, dovedit și ultimul, după evoluții fluctuante ale ambelor team-uri. Din care, paradoxal, cei mai norocoși dar și motivați s-au dovedit a fi jucătorii echipei susținută financiar de Primăria Bucureștiului… Un thriller care a durat 113 minute.

Joc mediocru al celor mai titrați

Din păcate, atât Lică cât și Olteanu, Bissette sau Stulenkov au prins un meci slab. Uneori chiar foarte slab… În încercarea de a salva aparențele și de a echilibra o luptă pe care gazdele au controlat-o în a doua parte a partidei, antrenorul Sergiu Stancu a aruncat în luptă toți sportivii din lot, mai puțin tinerii Darlaczi și Magdaș. Totul s-a dovedit în zadar…

Cu gândul la meciul următor

Speranțele pot reînvia la mijlocul săptămânii viitoare. Atunci când, la Ploiești, Tricolorul va evolua în fața echipei CSS 2 CNE UKRO Baia Mare. Meci care se va disputa la Sala Sporturilor “Olimpia”, miercuri, 24 ianuarie, de la ora 18:00.

sursa: tricolorullmvploiesti

sursa foto: sportpictures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *