După plecările masive din PSD Prahova, partidul urmează să se reorganizeze. Reamintim că patru directori și cinci președinți de organizații pleacă din rândul social-democraților, alături de membrii, fiind nemulțumiți că atunci când au fost întocmite listele pentru alegerile parlamentare nu s-a ținut cont de opțiunile celor din organizația municipală. Cei patru directori care pleacă din PSD sunt Donald Constantin, vicepreședinte PSD Ploiești și director general al Societății de Gospodărire Urbană, Elena Trican, director economic SGU, Mihail Păun, director adjunct SGU și Marian Stănescu, director adjunct al Clubului Sportiv Municipal.

Cristian Ganea, președintele PSD Ploiești, a declarat astăzi că în perioada următoare partidul se va reorganiza, prin alegerea unor noi președinți de organizații, sau prin numirea unora pe funcții interimar.

Sursa : ziarulincomod.ro

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *