Procurorii cer arestarea în lipsă a bărbatului acuzat că și-a ucis concubina și i-a incendiat casa!

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a cerut luni arestarea preventivă, în lipsă, a lui Emil Gânj, un bărbat de 37 de ani acuzat că și-a ucis concubina și a incendiat locuința acesteia din Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Cadavrul victimei a fost găsit în interiorul casei, mistuită de flăcări.

Suspectul este căutat de aproape o săptămână de forțe impresionante ale Poliției, inclusiv în județele Arad și Bistrița-Năsăud, după ce mai multe persoane au susținut că l-au văzut în diverse locații.

În paralel, autoritățile au efectuat percheziții la rudele și apropiații bărbatului, iar mai multe persoane au fost deja audiate.

Potrivit anchetatorilor, Emil Gânj este cercetat pentru omor calificat cu premeditare, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu și încălcarea unui ordin de protecție.

„În dimineața zilei de 8 iulie, inculpatul, care avea interdicția de a se apropia de fosta parteneră în baza unui ordin de protecție valabil 12 luni, a pătruns cu forța în locuința acesteia, a distrus ușa și mai multe geamuri, apoi a lovit-o cu un topor în zona capului, provocându-i moartea. Ulterior, pentru a șterge urmele crimei, a incendiat casa”, au precizat procurorii.

Gânj, care se sustrage urmăririi penale, a fost dat în urmărire generală. Autoritățile îl descriu drept extrem de periculos, având antecedente penale grave – în trecut, a fost condamnat pentru omor, după ce a ucis un bărbat, și a fost eliberat condiționat acum peste cinci ani.

Ancheta este în plină desfășurare, iar forțele implicate în căutarea fugarului includ efective din Direcția de Investigații Criminale, Direcția de Operațiuni Speciale, Jandarmeria Română, Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor, precum și echipe canine de la Centrul Chinologic Sibiu.

„Facem apel la populație: dacă observați această persoană, nu încercați să intrați în contact cu ea. Sunați imediat la 112. Este o persoană periculoasă, iar colaborarea cetățenilor cu autoritățile este esențială pentru prinderea acestui individ”, a transmis purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan.

În paralel cu căutările din Arad, polițiștii continuă verificările și în județul Mureș. Apropiații suspectului au început să colaboreze cu anchetatorii, iar unele informații furnizate de aceștia au condus deja la noi descinderi.

Anchetatorii consideră cazul o urgență majoră și îndeamnă populația să rămână vigilentă și să sprijine eforturile de capturare a inculpatului.