Crimă într-o zonă împădurită. Un tânăr a fost arestat preventiv pentru omor calificat.
Un caz de o violență extremă a fost instrumentat de procurorii din Covasna, după ce un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața în urma unui conflict izbucnit într-o zonă împădurită din extravilanul localității Malnaș.
Crimă într-o zonă împădurită. Un tânăr a fost arestat preventiv pentru omor calificat
Crimă într-o zonă împădurită. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, la data de 16 iulie 2026, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui bărbat în vârstă de 29 de ani, cercetat pentru omor calificat.
Anchetatorii au stabilit că incidentul s-ar fi petrecut în 11 iulie 2026, când cei doi bărbați se aflau într-o zonă împădurită. Pe fondul consumului excesiv de alcool și al unui conflict izbucnit între cei doi, suspectul ar fi lovit victima cu pumnul în zona feței, aceasta căzând la pământ.
Conform procurorilor, agresorul ar fi scos apoi un briceag și ar fi înjunghiat victima în zona gâtului, continuând ulterior atacul prin aplicarea mai multor lovituri în diferite zone ale corpului. Leziunile suferite au fost incompatibile cu viața, decesul fiind provocat de multiplele plăgi înjunghiate.
În aceeași zi în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Ancheta a fost desfășurată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Covasna.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews