Săptămâna Albă se mai numeşte şi a Brânzei şi reprezintă cele şapte zile care preced începutul Postului Paştelui, care îşi face debutul anul acesta pe 27 februarie. În Săptămâna Albă, creştini-ortodocşii renunţă la consumul de carne şi produse din carne. Se consumă din belşug brânză, lapte şi ouă. Miercuri şi vineri, în Săptămâna Albă, se mănâncă şi peşte.
Potrivit calendarului creştin-ortodox, din Duminica în care se lasă sec de carne nu se mai fac nunţi. De altfel, nunţi nu se fac tot postul şi nici în Săptămâna Luminată, adică din 19 februarie până în 23 aprilie.
Pentru a avea spor la bucate şi în gospodărie, dar şi pentru „hrănirea” morţilor, se pune pe pervaz, într-o farfurie, o felie de pâine, un pahar cu vin, sare şi plăcintă cu brânză care se lasă acolo până-n seara duminicii respective.
sursa digi 24.ro
foto cu caracter ilustrativ