Seismologii şi geologii fac noi măsurători la Slanic. Au constatat până acum că sub groapa din centrul oraşului nu există o galerie minieră. Între timp, zeci de oameni evacuati aşteaptă cu sufletului la gură să afle dacă se pot întoarce în casele lor pentru a petrece Paştele.
În imaginile cu surparea de la Slănic se vede cum pământul a înghițit un copac aflat pe marginea drumului. Craterul s-a umplut cu apa, iar pamantul risca sa se taseze si mai mult.
Una dintre variantele înaintate de oficialii din primărie, dar și de la județ, ar fi că lucrările la rețeaua de gaze din oraș au contribuit și ele la formarea caracterului de pe strada 23 august.
Și nu este singurul loc din oraș în care apa tâșneste practic din asfalt. Pe o stradă aflată la câteva sute de metri de craterul din Slănic cetățenii spun că această problemă există încă din luna noiembrie.
Între timp oameni evacuați din cele trei imobile așteaptă cu nerăbdare să primească vești din partea autorităților.
Cel târziu marți după-amiază ar putea să fie gata raportul geologilor și seismologilor, care să arate cat de sigura este zona și dacă oamenii pot să revină în casele lor.