Majoritatea copiilor ucraineni participanți la un sondaj Salvații Copiii spun că preferă să fie organizate clase speciale în școlile românești, după programa din Ucraina.

Doar 6% dintre copiii ucraineni ai căror mame au participat la un sondaj Salvați Copiii au frecventat școli românești după ce au sosit în România, în timp ce aproape trei sferturi (73%) și-au continuat educația la distanță, după programa ucraineană, potrivit unui comunicat de presă al organizației. Circa două treimi dintre mamele participante spun că ar prefera organizarea unor clase speciale în școlile românești, în anul școlar 2022-2023, pentru a continua educația după programa din Ucraina.

Potrivit sursei citate, doar 1 din 100 de copii ucraineni au învățat bine limba română sau o știau înainte de sosirea în Români, fiind de etnie română. Cunoașterea acestei limbi rămâne principalul impediment pentru integrarea în sistemul educațional, în condițiile în care 71% dintre mamele participante la sondaj spun că cei mici nu cunosc deloc limba română.

Sondajul arată că, printre participanți, 7% dintre copii și-au întrerupt complet educația, în timp ce 6% au frecventat școlile românești în clase speciale cu predare conform programei ucrainene.

Salvați Copiii precizează că sondajul s-a realizat pe un eșantion neprobabilistic, în cadrul căruia au fost colectate răspunsurile a 344 de mame provenind din Ucraina, aflate pe teritoriul României împreună cu copiii lor. Numărul total de copii indicat de respondente este de 610, dintre care 493 de vârstă școlară.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Mai multe informații gasiți aici:Șase din zece copii ucraineni participanți la un sondaj Salvații Copiii spun că preferă să fie organizate clase speciale în școlile românești, după programa din Ucraina / Aproape trei sferturi dintre ei au continuat educația la distanță, urmând programa ucraineană, spun mamele lor – Edupedu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *