Copiii nu sunt scutiți automat de întreținere. Ce spune legea și ce obligații au proprietarii

Erika Stoica
2 Min Read

Copiii nu sunt scutiți automat de întreținere. Ce spune legea și ce obligații au proprietarii.

Mulți părinți cred că bebelușii și copiii mici nu trebuie trecuți pe lista de întreținere, însă legislația în vigoare arată altceva. Potrivit Legii nr. 196/2018, nu există o scutire automată pentru copii, indiferent de vârsta acestora.

Copiii nu sunt scutiți automat de întreținere. Ce spune legea și ce obligații au proprietarii

Copiii nu sunt scutiți automat de întreținere. Legea prevede că proprietarii au obligația să anunțe asociația de proprietari, în termen de 10 zile, orice modificare privind numărul persoanelor care locuiesc în apartament. Regula se aplică inclusiv în cazul nou-născuților.

Numărul exact al locatarilor este important deoarece, în funcție de acesta, sunt calculate și repartizate mai multe cheltuieli comune. Printre acestea se numără costurile pentru apă rece și canalizare, apă caldă, energia electrică folosită pentru spațiile comune și lift, precum și serviciile de salubritate și colectarea deșeurilor.

În trecut, legislația oferea o posibilitate limitată de scutire. În baza fostei Legi nr. 230/2007, asociațiile de proprietari puteau decide ca micuții sub trei ani să fie scutiți de anumite cheltuieli legate de consumurile individuale. Totuși, această prevedere era opțională și a fost eliminată în 2018, odată cu intrarea în vigoare a actualei Legi nr. 196/2018.

Astăzi, fiecare persoană care locuiește într-un apartament trebuie declarată, iar calculul cheltuielilor se face conform regulilor stabilite de lege și de sistemul de repartizare aplicat de fiecare asociație de proprietari.

Mai multe  știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article