Vacanța de vară a prins un nou sens pentru mai mulți copii din județul Dâmbovița, care au petrecut o zi altfel în compania polițiștilor. Într-o atmosferă relaxată, educativă și plină de curiozitate, cei mici au vizitat Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” și Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”, unde, pe lângă incursiunile culturale, au primit lecții valoroase de viață chiar de la oamenii legii.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – prin compartimentele de prevenire, siguranță școlară și rutier – le-au vorbit copiilor despre pericolele din jur, despre cum să se protejeze în vacanță, ce reguli trebuie să respecte în trafic și cum pot naviga în siguranță în lumea online. Totul a fost prezentat simplu, clar și pe înțelesul lor, prin jocuri, întrebări și exemple din viața reală.
Activitatea face parte dintr-o campanie mai amplă desfășurată de IPJ Dâmbovița pe toată durata verii, prin care se urmărește apropierea copiilor de uniformă, consolidarea relației de încredere cu autoritățile și, cel mai important, formarea unor deprinderi sănătoase și responsabile.
Iar vestea bună e că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în mai multe localități din județ.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.