Sursa: totuldespremame.ro

Copiii cu vârsta sub 16 ani nu vor mai putea accesa rețelele sociale fără acordul părinților, potrivit unui proiect de lege prezentat de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc.

Un proiect de lege privind controlul parental pentru accesul copiilor sub 16 ani pe rețelele de social media a fost prezentat la Senat de Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senat, reprezentantă PNL.

Acest demers vine în contextul îngrijorării părinților cu privire la supraexpunerea la ecrane și la conținutul online neadecvat vârstei copiilor. În colaborare cu colegele din Organizația Femeilor Liberale, Nicoleta Pauliuc propune acest proiect de lege pentru a aduce soluții la aceste probleme.

„Concret, propunerea pe care o lansăm şi astăzi în dezbatere publică constă în promovarea unei legi care vorbeşte despre control parental pentru accesul copiilor noştri până la vârsta de 16 ani, pe reţelele de social media. Ne interesează viitorul copiilor noştri, ne interesează să avem o generaţie sănătoasă, echilibrată din punct de vedere fizic şi emoţional, iar prin acest proiect de lege, credem noi că dăm suficiente instrumente părinţilor să poată să îi protejeze pe copii”, a arătat Pauliuc.

„Din păcate, mediul online este un sat fără câini. Copiii noştri, indiferent de vârstă, sunt la un pas distanţă de mesaje care le pun de multe ori şi viaţa în pericol. Sunt mesaje care vorbesc despre bulling, mesaje trimise de prădători sexuali. Ce ne dorim ca prin acest proiect de lege ca, împreună cu părinţii, împreună cu românii care îşi doresc, aşa cum am spus, copiii lor să crească sănătoşi, un proiect de lege care să asigure un mediu online şi un spaţiu sigur pentru copii, să îi protejăm pe copii de noua boală a secolului, dependenţa de ecrane, care, potrivit studiilor, afectează creierele copiilor noştri, să implementăm o legislaţie cadru europeană şi să oprim anumite fapte ilegale, precum organizarea traficului de droguri prin intermediul internetului şi racolarea de clienţi din rândul tinerilor” adaugă aceasta.

Senatoarea afirmă că până în prezent s-au stâns peste 10.200 de semnături de susţinere a acestui proiect de lege.

Ea a subliniat că doreste ca prin acest proiect de lege să facă un spaţiu mai sigur pentru copii în mediul online.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *