Copac doborât de vânt a căzut peste un autoturism cu patru persoane/ Victimele, două femei şi doi copii, au fost transportate la spital!

Vineri seară, un copac doborât de vânt a căzut peste un autoturism aflat în mers între localităţile Călineşti şi Copăceanca, în judeţul Teleorman.

În maşină se aflau patru persoane: două femei, în vârstă de 26 şi 47 de ani, şi doi copii, de 8 şi 9 ani. Toţi au fost răniţi şi transportaţi la spital, fiind conştienţi şi cooperanţi la momentul intervenţiei.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, la faţa locului au intervenit de urgenţă două echipaje de pompieri – cu o autospecială de stingere şi una de descarcerare – precum şi trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ).

Victimele, care nu erau încarcerate, au suferit traumatisme uşoare şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, fiind ulterior transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Alexandria.

Pompierii au asigurat zona şi au intervenit pentru prevenirea riscurilor de incendiu, iar autorităţile competente au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele incidentului.