În intervalul 17 – 23 noiembrie 2023, poliția din România, în colaborare cu partenerii din statele membre Schengen, a identificat un total de 722 de persoane, 61 de autovehicule și 52 de documente care erau subiectul unor alerte introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Astfel, în urma schimbului de informații suplimentare realizat prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române, au fost localizate în țara noastră 518 persoane care erau subiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen).

Polițiștii români au pus în aplicare 13 mandate europene de arestare, au depistat 76 de persoane semnalate de către statele membre pentru refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 205 persoane căutate în vederea participării la proceduri judiciare și 11 persoane semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.

De asemenea, pe teritoriul României, au fost ridicate 28 de documente, iar 57 de autovehicule căutate de partenerii din spațiul Schengen au fost găsite, urmând a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

În același timp, 204 persoane căutate de autoritățile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române. Printre acestea, 22 erau urmărite de Poliția Română în baza unor mandate europene de arestare, 23 erau semnalate de către statele membre pentru refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 10 erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 6 erau semnalate dispărute de autoritățile române.

Partenerii străini au descoperit totodată pe teritoriul lor 24 de documente și 4 autovehicule căutate de autoritățile române, în vederea confiscării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Sursă: IGPR

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *