Controale intensificate pe DN1: polițiștii ies în forță pentru siguranța traficului

Erika Stoica
1 Min Read

Controale intensificate pe DN1: polițiștii ies în forță pentru siguranța traficului.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova desfășoară acțiuni intensificate pe Drumul Național 1 (E60), una dintre cele mai circulate artere din țară, pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor.

Controale intensificate pe DN1: polițiștii ies în forță pentru siguranța traficului

Acțiunile au un caracter preventiv, iar echipajele sunt prezente în zonele cu risc ridicat de pe DN1, unde monitorizează permanent traficul și verifică respectarea regulilor de circulație.

Polițiștii vizează în special combaterea depășirii vitezei legale, a depășirilor neregulamentare și a comportamentului agresiv în trafic, principalele cauze ale accidentelor grave.

Pentru eficiență sporită, acțiunile sunt desfășurate împreună cu polițiști rutieri din județele limitrofe, în cadrul unor patrule extinse.

Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să respecte limitele de viteză și indicațiile polițiștilor, pentru a preveni evenimentele rutiere.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article