Controale ale Gărzii de Mediu pe Dunăre, în județele Călărași, Constanța și Ialomița/ Amenzi de peste 350.000 lei și sesizare penală pentru îngroparea deșeurilor
Autoritățile au desfășurat, în perioada 13-17 octombrie 2025, verificări la agenți economici din județele Călărași, Constanța și Ialomița, în cadrul Planului de Acțiune CLEAN WATERS 2025, vizând firmele care activează pe malul fluviului Dunărea.
Acțiunile au fost realizate de echipe mixte ale Gărzii Naționale de Mediu, împreună cu Direcția de Poliție Transporturi București și Serviciul Județean de Poliție Transporturi Călărași.
Controalele au avut ca scop prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul piscicol, precum și verificarea respectării legislației de mediu de către operatorii economici.
În urma inspecțiilor, au fost aplicate 16 sancțiuni, dintre care 9 amenzi contravenționale în valoare totală de 357.500 lei și 7 avertismente.
De asemenea, a fost întocmită o sesizare penală pentru îngroparea deșeurilor pe malul tehnic stâng al Dunării, s-a dispus suspendarea activității unui operator economic, iar 3 unelte de pescuit comercial au fost confiscate.
Printre neregulile constatate se numără: îngroparea și depozitarea necontrolată a deșeurilor, utilizarea ilegală a pontoanelor plutitoare, efectuarea de lucrări pe apă fără autorizații, deversarea apelor uzate direct în apele de suprafață și incendierea deșeurilor, a transmis Garda de Mediu.
Mai multe știri pe republikanews.ro
