Consumul de droguri ar putea fi pedepsit penal în România, nu doar posesia, așa cum prevede legislația actuală. Senatul a adoptat tacit un proiect de lege inițiat de S.O.S. România, care introduce măsuri stricte: tratament obligatoriu, amenzi penale și, în caz de recidivă, chiar închisoare.
Proiectul prevede sancțiuni progresive. La prima abatere, consumatorii vor fi obligați să urmeze cel puțin 3 luni de consiliere și dezintoxicare. Refuzul atrage o amendă penală de 1.000 de lei. A doua abatere aduce 6 luni de tratament și o amendă dublă. După a treia abatere, perioada de terapie crește la un an, iar amenda ajunge la 3.000 de lei. De la a patra abatere încolo, intră în vigoare pedepsele cu închisoare — începând de la o lună, cu creșteri lunare la fiecare nouă recidivă, până la maximum un an. După eliberare, persoanele condamnate vor fi monitorizate electronic timp de 12 luni.
Minorii prinși consumând droguri vor fi obligați să urmeze consiliere psihologică și vor fi supravegheați de un tutore desemnat de instanță. Părinții sau tutorii care refuză cooperarea pot fi amendați cu sume între 2.000 și 5.000 de lei.
Inițiativa vine pe fondul creșterii alarmante a consumului de droguri în România, inclusiv în rândul copiilor. Potrivit unui raport oficial, peste un milion de români au încercat cel puțin o dată o substanță interzisă, iar cazurile grave de dependență, chiar la vârste fragede, s-au înmulțit. Proiectul urmează să fie dezbătut și votat în Camera Deputaților, forul decizional.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook