Zi importantă pentru creştinism. Duminica, zi de odihnă datorită lor. Creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe 21 mai pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare și pe mama să, Elena.Datorită lor creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman.

În ziua Sfinţilor Constantin şi Elena este bine să nu se lucreze, pentru ca holdele şi strugurii să nu fie distrusi, iar până în 21 mai trebuie să fie semanate porumbul, ovăzul şi meiul, potrivit traditiei populare.

În ziua de 21 mai, în calendarul popular este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur.

Se crede că în această zi, păsările îşi învaţă puii să zboare.

În această zi, era interzis să se muncească iar, prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări.

Ziua de Constandinu Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul şi meiul.

În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.

Este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului.

Se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.

Pentru apărarea de forţele malefice, ţăranii stăteau în jurul unui foc.

Prin fumul de la acest foc erau trecute şi oile, ca să fie ferite de rele, pe timpul cât vor sta singure, la stână.

Tuturor celor care poartă aceste nume, redacţia republikanews le urează multă sănătate şi bucurii!

Vezi şi https://republikanews.ro/invitati-sa-vada-cum-prind…/

Vezi şi https://republikanews.ro/turma-de-mistreti/

Vezi şi https://republikanews.ro/cea-mai-impresionanta-replica-a-titanicului/

Sursa: stirileprotv.ro, mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *