Un șofer a deschis focul în urma unui conflict în trafic, miercuri seară, în comuna Mircea Vodă din județul Constanța. Acesta a tras trei focuri de armă, unul în direcția unui alt conducător auto și două în aer, apoi a fugit de la locul incidentului.
Polițiștii l-au identificat și l-au oprit în trafic pe o stradă din Medgidia. În autoturism se aflau trei persoane, iar în urma verificărilor, oamenii legii au descoperit în vehicul trei pistoale cu gaz iritant-lacrimogen. Una dintre arme fusese introdusă ilegal în România în luna ianuarie 2025.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Siguranță Rutieră au depistat autoturismul pe strada Republicii. În urma controlului, au fost găsite trei arme neletale de tip pistol cu gaz iritant-lacrimogen, neînregistrate. Autoturismul a fost indisponibilizat”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.
Anchetatorii au deschis un dosar penal sub acuzațiile de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată și uz de armă fără drept. Șoferul, identificat ca fiind cel care a tras focurile de armă, a fost reținut pentru 24 de ore și a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.