logo
RNTV Live

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) solicită Inspecției Judiciare să efectueze verificări privind încălcarea legislației de către o judecătoare din Iași, care a amânat într-o singură zi toate cele 44 de cauze de pe rol

agerpres_11292718-csm-consiliul-superior-al-magistraturii
Dudau Andreea Valentina

Vineri, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că a decis să sesizeze Inspecția Judiciară pentru a efectua verificări cu privire la încălcarea legislației de către o judecătoare din Iași, care a amânat într-o singură zi toate cele 44 de cauze de pe rol!

În conformitate cu prevederile art. 45 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Președintele CSM a decis să sesizeze Inspecția Judiciară pentru a efectua verificări în legătură cu posibilele abateri disciplinare comise de către un judecător din cadrul Judecătoriei Iași, a transmis CSM într-un comunicat de presă vineri.

Sursa menționată a indicat că sesizarea se bazează pe aspectele apărute în mediul public “referitoare la atitudini nedemne în timpul serviciului față de avocați și justițiabili, precum și la eventuale situații de nerespectare repetată, din motive imputabile, a dispozițiilor legale privind soluționarea rapidă a cauzelor sau întârzierea repetată în desfășurarea activităților, din motive imputabile”.

Conform www.dezvaluirea.ro, în data de 15 aprilie, judecătoarea Iuliana Garabet de la Judecătoria Iași a amânat toate cele 44 de dosare de pe lista ședinței cu câte o jumătate de an.

“Având în vedere standardul transparenței instituit de Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 10.12.1948, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și marja de apreciere recunoscută statelor, instanța apreciază cauza în stare de amânare”, a decis judecătoarea Iuliana Garabet.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor