Vineri, în cadrul unei ședințe a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a fost criticat proiectul privind pensiile speciale. Reprezentanții CSM susțin că o creştere „intempestivă” a vârstei de pensionare pentru judecători şi procurori ar putea determina ieşirea la pensie până la sfârşitul anului 2025 a peste 1.500 de magistraţi.
Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat luni că vârsta de pensionare va creşte treptat până la 65 de ani pentru toţi românii. Decizia a venit în urma discuţiilor cu Comisia Europeană privind eliminarea pensiilor speciale. Modificarea urmează să fie aplicată prin introducerea unor amendamente în Parlament.
Ce se arată în noua hotărâre a Plenului CSM: la sfârşitul anului 2023, ar fi eligibili pentru pensionare 540 judecători şi 331 procurori; în anul 2024 ar fi eligibili alţi 273 judecători şi 73 procurori, iar în anul 2025 s-ar putea pensiona încă 199 judecători şi 111 procurori, totalul fiind de 1.527 de magistraţi care se pot pensiona până la sfârşitul anului 2025.
„Orice modificare a condiţiilor de pensionare, atât din perspectiva modului de calcul, cât şi din cea a stagiului minim obligatoriu şi a vârstei de pensionare, nu poate interveni intempestiv, cu afectarea aşteptărilor fireşti ale magistraţilor în funcţie, care ar îndeplini aceste condiţii pe viitor.
Aşadar, aplicarea unor dispoziţii legale de această natură nu se poate realiza decât etapizat, pe o perioadă de timp rezonabilă, tocmai pentru a răspunde cerinţei de previzibilitate a cadrului normativ, evocată constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale”, se regăsește în comunicatul CSM.
Vezi aici întregul comunicat de presă al CSM.
Sursă: AGERPRES
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.