Consiliul Local Ploiești este de acord ca ghenele din Ploiești să fie supraveghiate video! Decizia a fost luată vineri, într-o ședință extraordinară, atunci când aleșii locali au fost de acord cu acordarea fondurilor necesare pentru achiziționarea unui sistem de supraveghere video a 30 de platforme de deşeuri.
Consiliul Local Ploiești a decis vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare, achiziționarea unui sistem de supraveghere video. Concret, proiectul vizează monitorizarea video a 30 de platforme unde apar frecvent probleme, pentru care municipalitatea este dispusă să investească suma 140.000 de lei,
Măsura vine în contextul în care, de mai bine de doi ani, municipiul Ploieşti se confruntă cu probleme severe privind gestionarea deşeurilor, iar autorităţile încearcă să descurajeze aruncarea necontrolată a deşeurilor.
Aceste camere nu au doar rolul de a ajuta la sancţionare, ci și unul foarte evident de prevenţie. De altfel,măsura de instalare a unor sisteme de supraveghere video în zonele cunoscute cu probleme fusese solicitată recent şi de sindicaliştii din Poliţia Locală Ploieşti.
Un prim pas a fost făcut în primăvară, când au fost montate camere de supraveghere video de-a lungul pârâului Dâmbu, tot în zonele unde sunt aruncate adesea gunoaie.