Infrastructura, energia verde și sprijinul pentru mediul de afaceri, printre principalele direcții de investiții
Astăzi, la sediul Consiliului Județean Prahova, a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanții instituției și echipa Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, cu tema oportunităților de finanțare disponibile în perioada 2021–2027. Discuțiile s-au concentrat pe proiectele depuse prin Programul Regional Sud-Muntenia (PR SM) și Programul Tranziție Justă (PTJ).
Potrivit datelor prezentate, la nivelul județului Prahova au fost depuse 511 proiecte prin PR SM, cu o valoare cumulată de peste 4,18 miliarde lei, respectiv 152 de proiecte prin PTJ, în valoare de peste 2,9 miliarde lei. O parte dintre aceste proiecte se află deja în implementare.
Investițiile vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dezvoltarea parcurilor industriale, creșterea eficienței energetice, promovarea energiei verzi și sprijinirea mediului de afaceri local.
Reprezentanții Consiliului Județean Prahova au subliniat că fondurile europene constituie o oportunitate reală pentru dezvoltarea județului, pentru crearea de locuri de muncă și pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.