Conflict în trafic cu repetiţie, în Prahova. Conflictele în trafic tind să devină o obişnuiţă în judeţul nostru. După binecunoscuta bătaie din trafic ce s-a petrecut recent la Comarnic, un alt eveniment violent s-a produs pe Valea Prahovei. De data aceasta, totul s-a întâmplat astăzi, la Buşteni. Polițiștii stațiunii Bușteni au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că a fost implicată într-un conflict în trafic.
Polițiștii au demarat, de îndată, activități pentru identificarea și depistarea celor două autoturisme implicate, procedând la oprirea regulamentară a acestora, pe raza orașului.
Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că pe fondul unor neînțelegeri în trafic, unul dintre conducătorii auto implicați s-a deplasat la celalalt autoturism și ar fi adresat injurii și amenințări bărbatului aflat la volan, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător.
Persoanele implicate au fost conduse la sediul unității de poliție în vederea audierii.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Vezi şi https://republikanews.ro/primarul-ploiestiului-da-putere…/
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV