conferinta 23.11.2017

Conferința de presă a Petrolului, cu Mădălin Mihailovici în vervă!

În această zi, după ora prânzului, FC Petrolul Ploiești a organizat o conferință de presă în care a fost prezentat noul antrenor al echipei, Romeo Ciobanu.

La eveniment au luat loc la prezidiu Mircea Dridea, Mădălin Mihailovici, Romeo Ciobanu, Cristi Vlad și Octavian Grigore.

Grigore: „Unitate, disciplină, parcurs performant!”

Primul care a vorbit a fost exact… ultimul pe această descriere, Tavi Grigore având un discurs scurt și echilibrat.

“Suntem de față, minus noul antrenor, exact cei care am constituit conducerea actualului Petrolul! Ceea ce ne-am propus atunci s-a îndeplinit, adică unitate, disciplină și parcurs performant! Nu va fi nimic altceva și după ce am ales să părăsesc banca tehnică” a spus actualul vicepreședinte.

Cristi Vlad: „Tavi este într-o funcție superioară”

La rândul său, Cristi Vlad a avut un discurs din care cei prezenți au înțeles că noua sarcină a lui Grigore rămâne neschimbată! Și că Petrolul va fi o echipă mai puternică decât cea a finalului de tur.

“Vreau să-i mulțumesc lui Tavi pentru tot ce a făcut până acum și pentru pasul înainte pe care l-a făcut! La fiecare echipă există și astfel de momente, plecare lui către o funcție superioară, de conducere, pliindu-se și pe concepțiile conducerii echipei! Petrolul va deveni mai puternică, mai decisă să arate că este cea mai valoroasă trupă din serie! Sunt convins că echipa va arăta bine la finalul campionatului și vom ataca cu mare încredere eșalonul al doilea!” a declarat Vlad.

Romică Ciobanu: „Schimb sistemul de joc în 1-4-3-3!”

La rândul său, noul antrenor, Romică Ciobanu, a avut un discurs din care nu au lipsit pildele și ambițiile viitorului.

“Ceea ce vreau de la această echipă este ca ea să joace cu agresivitate, încă din jumătatea adversă, să domine jocul permanent și să fie capabilă de toate astea în urma unei condiții fizice aparte! Un suflu nou și o atitudine de trupă învingătoare, permanent! Să nu existe mimoze în vestiar! Jucătorii trebuie să răspundă la comenzi, să fie permanent concentrați pentru că aceast nume obligă la performanță! Îmi place să zic că nu accept evoluții în leasing, adică azi să se joace și mâine, nu! Voi shimba sistemul de joc, sunt dispus să arât că Petrolul va putea să evolueze ofensiv în 1-4-3-3! Vă veți da seama de asta chiar de sâmbătă, de la primul amical cu oltenii! Am făcut-o la Alexandria și nu au fost probleme cu jucători mai în vârstă decât cei de aici! Acelei echipe i-a lipsit un lot complet, cu rezerve valoroase, pentru a fi acum lider în eșalon! Nu mi-a fost trasat obiectiv promovarea dar aceasta era marea mea ambiție! Nu doream decât ambiție permanentă și mentalitate de victorioși, permanent! Nu a fost cazul, după egalul cu Petrolul erau pe vârfuri, o stare de automulțumire de parcă luaseră campionatul! Nu asta vreau de la Petrolul ci exact opusul! Și încă ceva: consider că Georgian Păun merită o a doua șansă și sunt decis să i-o ofer! Nimeni nu s-a opus, era și anormal să o facă!” a încheiat tehnicianul Petrolului.

Mădălin Mihailovici: „Nu mor caii când vor câinii!”

După Romică Ciobanu i-a venit rândul lui Mădălin Mihailovici. Discursul acestuia s-a adresat, în special, celor care contestă nomirea noului antrenor.

“Vreau să vă rog, domnilor, să înțelegeți că toate deciziile sunt luate strict managerial! La interviul programat l-am întrebat cum vede lucrurile, cum gândește, ce vrea să facă la Ploiești, dacă cedează la presiune! I-am urmărit reacțiile și poziția în mai multe meciuri, nu doar la cel cu Petrolul! Sunt mulți cei care contestă numirea dar vreau să-I întreb pe distinșii fani ce să se întâmple dacă, peste un an, un an și jumătate, Petrolul va juca la fel cum o făcea pe vremea lui Contra? Sau cum fac echipele antrenate de Stoican? O să recunoască cineva că evaluarea lui Ciobanu, strict managerial, a fost un succes? Atunci aș vrea să văd discuții, nu acum, din nimic! Și mi-aș mai dori să nu mai apară declarații pe care eu nu le dau, apărute pe surse, etc. Au fost multe lucruri pe care nu le-am declarat! Noi, partenerii Petrolului de la grupul Veolia, trebuie să facem pași mici dar siguri! Singurul obiectiv palpabil, acum, este cel al promovării! Asta vrem acum, numai că nu suntem singuri în serie, și alții vor asta! Și am mai spus, de vreo câteva ori, că vom juca decât în iarbă! Și că nu mor caii când vor câinii! Asta, da, am spus și nu vom abdica de la principiile curate! Trebuie ca lumea să înțeleagă și să aibe răbdare! Și încă ceva: nu doresc să se mai spună că Veolia este sponsor! Nu este, dar dacă asta doresc oamenii să ni se spună! Sponsor urmează altceva! Uitându-vă în statutul echipei se poate vedea că Veolia este partener finanțator! Iar Veolia pune bani la această echipă și-i construiește viitorul! Veolia nu a luat niciun leu, noi am pus totul! Mă adresez celor care, de multe ori, ne numesc sponsorii Petrolului! Este fals, și eu, personal, am pus bani la această echipă fiind partener susținător! Bani personali! Toți cei care au făcut-o își doresc binele echipei, nicidecum răul! Cred că ar trebui să nu se uite de unde s-a plecat și ce eforturi s-au făcut pentru a fi aici! Și totul fără niciun alt sprijin, nici local, nici din altă parte! Nu mergem pe repede înainte, nu trebuie să ne grăbim și să facem greșeli care să ne coste! Ne vom bucura, să fiți siguri, peste câțiva ani, poate trei, poate patru! Vorbesc la vârf, desigur! a conchis Mihailovici

Mircea Dridea: „Petrolul nu este o jucărie!”

Finalul i-a fost rezervat lui Mircea Dridea. Cu voce când ștearsă, când puternică, seniorul a dorit să transmită un mesaj: Și, ca de obicei, i-a ieșit de minune!

“Observ, cu tristețe, că încă mai sunt oameni care consideră Petrolul o jucărie! În loc să fie convinși că a reprezentat, reprezintă și va reprezenta ceva măreț în fotbalul românesc. Pentru asta este nevoie de liniște și de sprijin din partea tuturor, inclusiv din partea dumneavoastră, a jurnaliștilor! Am vrut să spun asta pentru că nu am văzut din partea niciunuia dintre dumneavoastră un punct de vedere după ce doi băiețași și-au permis să intre în vestiarul echipei Petrolul, după un meci, manifestându-și nemulțumirea! Chiar credeți că aceia erau suporteri, că doreau să ajute Petrolul? Altfel, vreau să fiți siguri că cel mai hulit om într-un club este antrenorul! Iar aici, la Petrolul, acum, se înceară o revigorare! Și Guardiola a plecat de la Barcelona, și de la Bayern, ce l-a dat cineva afară? Nu, el a părăsit cluburile și nimic nu s-a întâmplat! Viața merge înainte, domnilor! Pentru toți și pentru toate!” a încheiat conferința Mircea Dridea.

Puteți urmări, mai jos, cele două sincroane luate de Republikanews imediat după conferința de presă. Cu antrenorul Romică Ciobanu și partenerul finanțator Mădălin Mihailovici. Vizionare plăcută!

(Romică Ciobanu)

(Mădălin Mihailovici)

 

Conferinţa integrală o puteţi urmări aici:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *