Omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din ţară, care controlează unităţi hoteliere pe litoralul românesc dar şi în Capitală, are în plan să dezvolte şi la munte, pe Valea Prahovei, un complex agroturistic cu 1.000 de locuri, o investiţie estimată la 5 milioane de euro.
„Avem multe investiţii în plan în acest an, am contractat 15 milioane de euro de la băncile locale Banca Transilvania, CEC, Libra Bank şi Piraeus. Cu 5 milioane de euro voi dezvolta un complex agroturistic la munte, într-o staţiune de pe Valea Prahovei, astfel vom putea rula angajaţii de la mare la munte”, a spus omul de afaceri pentru ZF. Aceasta va fi prima investiţie făcută la munte de Mohammad Murad, cunoscut pentru hotelurile construite de la zero pe litoralul românesc.
Sursa: ziarul financiar
Foto cu caracter ilustrativ