Comisia Europeană a prezentat marți un plan detaliat pentru eliminarea importurilor de gaz rusesc în Uniunea Europeană până la finalul anului 2027, propunând o serie de măsuri menite să depășească opoziția exprimată de Ungaria și Slovacia!

Proiectul legislativ va fi transmis statelor membre și Parlamentului European, însă se anunță negocieri dificile, întrucât unele țări se tem de complicații juridice legate de denunțarea contractelor pe termen lung cu furnizorii ruși, informează AFP.

Comisia propune o abordare etapizată: interzicerea încheierii de noi contracte de import de gaz rusesc începând cu 1 ianuarie 2026 și oprirea contractelor pe termen scurt până la 17 iunie 2026.

Pentru țările fără acces la mare, care depind de contracte pe termen lung, se prevede o excepție temporară. Toate celelalte contracte pe termen lung vor trebui încheiate complet până la sfârșitul anului 2027.

Executivul UE a optat pentru un cadru legislativ care poate fi adoptat prin majoritate calificată, evitând astfel necesitatea unui vot unanim, care ar fi blocat decizia din cauza opoziției Ungariei și Slovaciei.

Statele membre vor fi obligate să prezinte până la 1 martie 2026 planuri naționale pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze.

Totodată, contractele existente privind serviciile terminalelor pentru gaz natural lichefiat (GNL) cu firme rusești sau controlate de Rusia vor fi interzise de la 1 ianuarie 2028.

Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a dat asigurări că niciun stat membru nu va fi lipsit de energie în urma acestor măsuri și a subliniat că reducerea dependenței energetice față de Rusia contribuie la securitatea și independența Europei.

Ponderea gazului rusesc în importurile UE a scăzut semnificativ, de la 45% în 2021 la 19% în 2024. Cu toate acestea, Rusia rămâne al doilea furnizor de GNL al Uniunii, după SUA, cu o cotă de 20% în 2024 – echivalentul a 20 de miliarde de metri cubi din cele 100 de miliarde importate.

În paralel, Comisia Europeană le solicită statelor care mai importă petrol din Rusia să elaboreze un plan de eliminare totală a acestuia până la sfârșitul lui 2027.