Falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse, conform art. 357 alin 2 din Codul Penal, și comercializarea de produse alterate, conform art 358 alin 3 din Codul Penal reprezință principalele infracțiuni din domeniul medicamentelor falsificate.
Comisar-şef Răzvan Marinică, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice IGPR, în cadrul evenimentului Intellectual Property and New Health Challenges, organizat de 360medical.ro: „Infracțiunile în domeniu falsificării medicamentelor sunt destul de rar întâlnite din punct de vedere practic.”
Expertul a vorbit despre infracțiunile din acest domeniu și a prezentat o speță care implicat un medicament falsificat, dar și alte două spețe cu medicamente în general.
Comisar-şef Răzvan Marinică: „Nu avem o specializare propriu-zisă în ceea ce privește combaterea infracțiunilor în domeniul sănătății. Infracțiunile în ceea ce privește medicamentele contrafăcute ar putea intra la protecția drepturilor de proprietate intelectuală și combaterea contrafacerilor.
Îmbucurător este că la nivel național a fost adoptată Hotărârea Guvernului 930 pe 2021, prin care toate instituțiile implicate în domeniu, inclusiv Poliția Română, trebuie să depună eforturi în vederea semnării și ratificării Convenției Medicrime. Această convenție este mai veche, adoptată de Consiliul Europei, și reglementează orice activitate ilegală legată de medicamente.”
Consecințelor faptelor din acest domeniu sunt asupra sănătății populației, asupra mediului de afaceri care în mod evident își dorește o concurență loială, dar și asupra bugetului statului, fiindcă statul nu poate colecta taxele și impozitele aferente unei activități legale.
„Acest domeniu farmaceutic este cel mai profitabil la nivel mondial și, automat, atrage atenția tuturor grupărilor de criminalitate organizată. În România avem prețuri reglementate și, în majoritate, sunt mult mai mici decât în alte state membre ale UE. Asta determină multe societăți să se axeze pe exportul paralel și, având de-a face cu exportul paralel, putem avea de-a face și cu falsificarea de medicamente.
Știți cu toții, firma fantomă nu își desfășoară activitatea la sediul social sau la punctele de lucru. Administratorii sunt oameni de paie ș.a.m.d. Și aproape întotdeauna medicamentele pe care le țintesc grupările de criminalitate organizată sunt cele destinate tratării de boli foarte, foarte grave și care, evident, au și prețuri de comercializare foarte mari, estimativ undeva între 1.000 și 65.000 de lei per cutie, per produs sau per bucată. Acest lucru reprezintă o tentație foarte mare pentru persoanele care vor să săvârșească fapte ilegale în domeniul contrafacerii de medicamente”, a atras atenția expertul.
Sursă: 360medical.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.