Banda de motocicliști Hardliners este suspectată că a orchestrat furtul valorosului coif de aur de la Muzeul Drents din Assen, Olanda, potrivit surselor din lumea interlopă citate de RTL Nieuws. Piesele de artă, inclusiv coiful dacic vechi de 2.500 de ani, au fost furate în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, într-un jaf rapid și violent, cu o bombă artizanală pentru forțarea ușii și ciocane pentru spargerea vitrinelor.
Hoții ar fi fost recrutați și plătiți cu 15.000 de euro fiecare, iar ordinul jafului ar fi venit din România, pentru a folosi coiful ca monedă de schimb într-un dosar penal. Există indicii că artefactul este încă intact și ascuns în apropiere de Heerhugowaard, Olanda.
Poliția a arestat șapte suspecți, iar o operațiune sub acoperire a eșuat când unul dintre aceștia a refuzat o ofertă de 400.000 de euro pentru coif. Ancheta continuă, dar autoritățile olandeze evită să confirme legătura cu gruparea Hardliners sau implicarea unui client român.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
sursa TVR Info