Sursă foto: CSM Ploiești

Avându-l în componență pe Codruţ Dinu de la CSM Petrolul Ploiești, impresionant în primele patru meciuri, naționala României s-a calificat între cele mai bune opt formaţii ale FIBA U16 European Championship, Division B.

„Tricolorii” au câştigat toate confruntările din competiția desfășurată la Pitești şi, implicit, Grupa A. Vineri, de la ora 13:00, românii vor întâlni în sferturile de finală ale turneului ocupanta poziţiei secunde din Grupa B, ce urmează să fie decisă după ultimele partide, programate mâine.

Codruţ Dinu se numără printre liderii României, având după primele patru meciuri medii de 16.5 puncte, 4 recuperări şi 6 pase decisive, principalele performanţe fiind reprezentate de cele 28 de puncte marcate împotriva Islandei şi cele 12 pase decisive oferite astăzi colegilor, în jocul cu Bosnia & Herţegovina.

Rezultatele României în Grupa A:

  • România – Austria 72-50
  • Islanda – România 88-90
  • România – Georgia 66-62
  • Bosnia & Herţegovina – România 68-69

„Tricolorii” au ca obiectiv promovarea în Divizia A, ceea ce înseamnă că va fi nevoie să se claseze între primele trei formaţii ale turneului de la Piteşti.

Sursă: CSM Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *