Cod roșu de vijelii de peste 90 km/h și grindină în Caraș-Severin și Timiș! Mesaje RO-ALERT și cod portocaliu în alte 4 județe
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de tip nowcasting Cod Roșu de fenomene meteorologice extreme pentru județele Caraș-Severin și Timiș. Populația a fost alertată prin mesaje RO-ALERT din cauza unor vijelii devastatoare, cu rafale ce depășesc 90 km/h, grindină de medii dimensiuni (2-4 cm) și averse torențiale care vor acumula rapid peste 25-40 l/mp.
Localitățile cele mai afectate de Codul Roșu:
- Județul Caraș-Severin: Reșița, Caransebeș, Bocșa, Oravița, Măureni, Carașova, Lupac, Constantin Daicoviciu, Păltiniș, Fârliug, Buchin, Dognecea, Doclin, Târnova, Forotic, Ticvaniu Mare, Sacu, Copăcele, Ezeriș, Brebu, Zorlențu Mare, Ciudanovița, Văliug, Goruia, Ocna de Fier.
- Județul Timiș: Recaș, Buziaș, Gătaia, Liebling, Racovița, Topolovățu Mare, Sacoșu Turcesc, Tormac, Voiteg, Birda, Chevereșu Mare, Nițchidorf, Nădrag, Gavojdia, Victor Vlad Delamarina, Criciova, Știuca.
În paralel, o mare parte din vestul, centrul și sud-vestul țării se află sub Cod Portocaliu de furtuni. Sunt vizate zeci de localități din județele Dolj (inclusiv Calafat și Poiana Mare), Mehedinți (Cujmir, Salcia), Brașov (Făgăraș, Victoria) și Sibiu (Iacobeni, Brădeni), unde ploile torențiale și descărcările electrice creează probleme majore de vizibilitate și risc de inundații locale.
Mai multe știri pe republikanews.ro