Cod galben de vreme rea în mai multe regiuni din țară. Ploi torențiale, vijelii și grindină anunțate de meteorologi
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în data de 4 iunie, între orele 12:00 și 23:00. Sunt anunțate ploi importante cantitativ și fenomene meteo periculoase în mai multe zone din țară.
Cod galben de vreme rea în mai multe regiuni din țară. Ploi torențiale, vijelii și grindină anunțate de meteorologi
Avertizarea vizează cea mai mare parte a Munteniei, estul Olteniei și sud-vestul Moldovei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, local, vijelii cu rafale de 50–70 km/h. De asemenea, sunt posibile căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
În intervale scurte de timp sau cumulat, cantitățile de apă pot ajunge la 15–25 l/mp, iar izolat pot depăși 30–40 l/mp, ceea ce poate duce la acumulări rapide de apă și posibile probleme locale.
Autoritățile recomandă populației să fie atentă la evoluția vremii și să evite deplasările în timpul furtunilor puternice.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews