Cod galben de inundații în mai multe zone din țară

Erika Stoica
1 Min Read

Cod galben de inundații în mai multe zone din țară.

Hidrologii au emis o avertizare de tip cod galben de inundații, valabilă timp de 24 de ore, începând de astăzi, de la ora 12.00, pe fondul ploilor din ultimele zile și al avertizărilor meteo transmise de Administrația Națională de Meteorologie.

Cod galben de inundații în mai multe zone din țară

Potrivit specialiștilor, sunt vizate mai multe bazine hidrografice din centrul și nord-vestul țării, unde există risc de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, dar și de viituri rapide pe râurile mici. Aceste fenomene pot duce la inundații locale și la depășirea cotelor de atenție.

În județul Prahova, sunt monitorizate îndeaproape cursul superior al râului Prahova, precum și râurile Doftana, Teleajen și Cricovul Sărat. De asemenea, specialiștii atrag atenția că pot apărea probleme și pe afluenții de ordin inferior ai acestor cursuri de apă.

Autoritățile recomandă populației din zonele vizate să urmărească permanent informările oficiale și să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă în perioada de valabilitate a avertizării.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article